Dacă ar fi să vorbim despre greaua moştenire şi
dacă am fi obiectivi ar trebui să vorbim despre imaginea pe care omul politic tânăr
o poartă ca emblemă, oricât de bine intenţionat ar fi sau oricât de idealist. Îmi
spunea un profesor, la fel de tânăr şi el pe atunci, că tinerii idealişti se
transformă treptat în tineri materialişti din cauza conjuncturii şi a influenţelor
de grup. Au trecut anii şi am ajuns să îi dau dreptate în unele situaţii… Şi
totuşi fac politică activ de 10 ani, am crescut în politică şi în aşa numita
dreaptă românească, am văzut tineri politicieni de toate felurile, însă am
constatat cu drag faptul că mulţi dintre aceştia fac politică din convingere,
mult voluntariat, mult suflet şi multă chibzuinţă. Am întâlnit tineri
politicieni, nu politruci, care ştiu că aportul lor este necesar, vor mai mult,
pot mai mult şi muncesc zi de zi alături de cei care au mai multă experienţă,
uneori chiar prea multă. Îşi aşteaptă răbdători rândul şi îşi vând pe nimic
ideile şi munca, încrezători
în cauza lor, crezând într-o Românie a lor, într-o Românie europeană cu valori şi
principii.
Cum răspunde societatea acestor tineri care au ales să rămână aici şi să
se implice, cum răspunde media acestor idealuri ? Pe fruntea fiecărui tânăr
politician este pusă parafa breslei, din păcate mediul politic a fost aruncat în
derizoriu, vorbim adesea despre decredibilizarea clasei politice, vorbim despre
neseriozitatea celor care o frecventează şi despre interese personale. Uităm însă
să vorbim despre sinceritatea unora, despre reala lor dorinţă de a contribui la
binele public… Este firesc să le dăm credit, plecând de la regula simplă a prezumpţiei de
nevinovăţie, acelora care în anii ‘90 erau doar membri activi în grupa mijlocie
din grădiniţa lor. Nu poţi să acuzi o
întreagă clasă politică doar pentru că unii au greşit cândva! Întrebarea mea
este de ce au fost mandataţi să greşească în continuare ? De ce au ajuns aceşti
oameni să fie factori decizionali mandataţi prin vot public ani şi ani la rând
fără ca nimeni să nu ia atitudine? Ce facem cu cei care deşi au experienţă, nu
au nimic de care să se ruşineze în CV ? De ce încercam să ducem războaie de
denigrare a imaginii, interminabile şi inutile, fără a lua în calcul şi faptul
că cineva trebuie să facă şi politică, aşa cum unii fac pâine, alţii fac management şi alţii
sunt necesari în sport sau în sistemul sanitar.
Ca tânăr activ politic mi
se întâmplă adesea să mă confrunt cu următoarea întrebare: “Eşti o persoană bună,
de ce te murdăreşti făcând politică ?” Nu cred că vom putea evolua că ţară dacă
vom asocia mereu oamenii între ei. Să nu uităm faptul că mediul politic este
populat de oameni, iar oamenii prin firea lor sunt diferiţi. Nu putem să stăm
pe margine şi să criticăm iniţiative de multe ori nevinovate, implicarea şi
pasiunea acelora care mâine vor reprezenta clasa politică românească.
Observ cu dezamăgire oferta
stangii româneşti, voi vorbi şi despre dreapta şi voi motiva de ce am ales un
partid de dreapta, dar să revenim la stânga… Cel mai reprezentativ partid este
cel social-democrat ; cum văd eu PSD-ul ? O organizare mitoforma cu structura de partid
modern şi conţinut de gintă, în care liderii prezentaţi aderanţilor ca nişte reîncarnări
ale zeilor doctrinari precum în triburile străvechi, în care happy-feew sunt
aleşi pe sprânceană şi crescuţi, încă de când semnează adeziunea în şcolile de
partid. Cine se răzvrăteşte - moare din cauze naturale considerându-se blestem al zeilor şi punct. Păcat,
mare păcat de cei câţiva membri care trăind psihoza groazei răzbunării
tatucilor lor, muncesc sincer şi cu devoţiune pentru ceea ce ar trebui să fie
România puternică şi socialistă alături de cetăţean. Un comunism modern din
care ieşi doar cu picioarele înainte aşa cum a spus chiar semizeul lor,
seniorul adorat. Probabil ultimul impozit pe stâlpi, găini şi piscine
negonflabile este un bun exemplu de măsură care ajută la bunul mers al
Republicii prin sprijinirea omului de rând.
Despre cei care şi-au spus cândva de dreapta şi
pe care îi priveam cu admiraţie pentru intelectualii şi elitele pe care le
aveau ca membri, partid istoric şi cu privirea înălţată înainte şi în sus, nu
pot decât să îi compătimesc. Nu cred că un partid de dreapta poate guverna de
stânga, cu stânga şi apoi să urle în gura mare că este de dreapta. Dreapta fără
valori este stânga, iar PNL, prin halucinantul Crin Antonescu a reuşit performanţa cu adevărat
istorică, de a-i face pe membrii săi să privescă nu înainte şi în sus, ci cu regret, în urmă şi în jos,
ruşinaţi. Păcat, mare păcat să te laşi târât în capcana guvernării iraţionale
doar pentru a nu te dezlipi de ceea ce crezi că înseamnă putere.
Ar fi multe oferte pe
dreapta românească… O ofertă chiar prea vastă aş zice, dat fiind faptul că o
dreaptă ciopârţită şi sfărmată în mici structuri nu va reuşi prin dezbinare să îşi
impună un preşedinte pentru români. Trebuie observat faptul că PSD nu a câştigat
niciodată o bătălie de unul singur ci doar în coaliţii şi asocieri cu alte mici
formaţiuni. Ce se va întâmpla cu votanţii dreptei ? Dar ce se va întâmpla cu
tinerii simpatizanţi ai dreptei ? Cum vor putea fi motivaţi să se implice când
ofertele sunt atât de diversificate şi de dezbinate încât şi dreapta stă să se
transforme într-o stângă de conjunctură?
Lipsa educaţiei politice şi
a interesului ne-au adus în faza în care o majoritate de 70% guvernează România
din greşeală şi dintr-o greşeală în alta, iar elecoratul nu recunoaşte să fi
votat aşa ceva…
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu